Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Marian Neacșu, s-a întâlnit astăzi cu liderii social-democrați din Transilvania de Nord. Bistrița a fost aleasă ca și loc de întâlnire deoarece rezultatele obținute aici sunt cele mai bune din Transilvania.
Secretarul general al partidului, Marian Neacșu, și totodată coordonatorul campaniei electorale a PSD pentru alegerile locale a fost prezent astăzi la Bistrița, la discuții cu reprezentanții celor șase județe din regiunea de nord-vest.
După ședința de astăzi, secretarul regional, Radu Moldovan, a declarat în fața presei că lucrurile merg mai bine decât se aștepta...
„Deși este o zonă unde noi, tradițional nu am avut rezultate foarte bune, bune da, dar foarte bune nu, cred că în 5 iunie 2016 aveţi ocazia să vedeţi cum devenim noi majoritari în Regiunea de Nord-Vest, lucru pe care nu l-am avut până în acest moment nici în perioada USL-ului pentru că din păcate candidații USL în regiunea de nord-vest au fost mai mult din partea PNL-ului și nu a PSD-ului", a precizat liderul PSD BN, Radu Moldovan.
La rândul său, Marian Neacșu a spus în fața presei că „nu am ales întâmplător nici Bistrița, și nici prima regiune în care organizez aceste întâlniri să fie cea din nord-vest, deoarece suntem foarte serios preocupați de această regiune unde în mod tradițional, din păcate rezultatele la alegeri nu erau foarte fericite. Mă refer la Regiunea de Nord-Vest, nu Bistrița, unde rezultatele sunt de-a dreptul excelente. Trenul pe care se află Bistrița este un foarte bun model pentru celelalte și nu întâmplător am ales să venim aici, tocmai din aceste motive. În opinia mea județul dvs. este un exemplu de bune practici în ceea ce privește o campanie electorală și câștigarea unei campanii electorale. (...) Eu privesc cu un optimism moderat acest demers. Colegii au făcut un schimb de opinii cu noi, am convenit principalele aspecte legate de campanie, de desfășurarea ei, ne-am stabilit câteva obiective, am analizat situația fiecărei organizații județene în parte", a precizat Marian Neacșu în noua sa calitate de coordonator al campaniei electorale.
Liderul PSD a avut numai cuvinte de laudă la adresa organizației din Bistrița-Năsăud. AFLĂ din materialul VIDEO ce anume apreciază la organizația condusă de Radu Moldovan: