În Chiuza funcționează o fermă de ovine care aparține fostului director al DSVSA BN. Localnicii se arată foarte deranjați de faptul că au diverse probleme din cauză că, spun ei, ferma este foarte aproape de casele lor:
Ferma de ovine din Chiuza are o capacitate de aproximativ 10.000 de miei care stau acolo câteva luni pentru a fi îngrășați. Aceasta aparține fostului director al DSVSA BN, Ioan Bogolin.
Localnicii se plâng că mirosul este foarte puternic, ferma fiind chiar gard în gard cu casele lor, dar și că au probleme cu plantele pentru că solul, după cum susțin ei, este poluat. De asemenea, se plâng de numărul mare de muște care le “invadează” curțile și le intră și în case.
Oamenii din sat au făcut o sesizare scrisă la Primăria Chiuza, sesizare prin care cer controale în ceea ce privește „calitatea apei, solului și aerului din vecinătatea fermei de îngrășare a mieilor”.
Primăria le-a răspuns că deja au început demersurile pentru corectarea unor probleme pe care ferma le avea, lucru pe care localnicii îl și recunosc, însă spun că nu e suficient și cea mai mare problemă este aceea că ferma este mult prea aproape de casele lor.
De asemenea, localnicii au sesizat și Garda de Mediu, ca urmare având loc un control în 21 iulie 2016.
Cei care locuiesc în vecinătatea fermei presupun că mieii care mor sunt incinerați în fermă, însă spun că nu au văzut nicidoată cu ochii lor acest lucru, au văzut doar fum și au simțit un miros foarte urât. Garda de Mediu le-a răspuns că mortalitățile sunt predate unei firme care se ocupă cu așa ceva.
„Eu vreau să știu cine le-a dat autorizația. Chiar poate să se aprobe un certificat de urbanism pentru așa ceva?”, se întreabă Felicia Bojor, o femeie care locuiește lângă ferma de miei.
O altă vecină povestește că e nevoită să cumpere aproape zilnic soluții ca să îndepărteze muștele.
Se pare că această situație nu este constantă, iar mirosul este mult mai puternic când plouă, pentru că în ziua în care reporterii Bistrițeanul.ro s-au deplasat în teren mirosul neplăcut nu se simțea constant.
Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, Sever Roman, directorului Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a explicat faptul că el nu a primit niciodată nicio sesizare din partea oamenilor din Chiuza: „E clar că ferma are act de reglementare de la Agenția de Mediu, dar până acum nu am primit nicio sesizare în scris. E prima sesizare verbală pe care o primesc – de la dumneavoastră. Deci nu știam de situația aceasta până acum”.
„Colegii mei au fost la o sesizare în 22.07, în legătură cu mirosul, cu muștele. Au zis că nu au fost la fel de multe muște anul acesta pentru că au folosit o soluție. Un necaz e că depozitau mortalitățile pe platforma aceea betonată și li s-a atras atenția să depoziteze în spațiu special amenajat. Anul trecut au luat o amendă de 8.000 lei pentru niște deversări de ape fecaloid-menajere în emisar și li s-a trasat măsură să își betoneze canalele de scurgere plus să își betoneze în curte, ceea ce am înțeles că au făcut. O dată pe an, din câte ziceau colegii cau au fost la control, au un bazin vidanjat mare în care se adună toate dejecțiile acelea și la sfârșitul anului e aproape uscat și îl iau și îl duc pe un teren. Într-adevăr, atunci mai miroase. Dar e fermă de miei, sunt autorizați, au tot ce le trebuie. Se va merge iarăși într-un control planificat anual și o să li se mai atragă atenția. Acum fac demersuri să își mai construiască un bazin vidanjabil pentru colectarea apelor pluviale care să se scurgă pe platformele unde își țin ei dejecțiile ca să nu se ducă direct în pârâu. Acesta e sistemul”, a explicat Grațian Morariu, comisar în cadrul Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud pentru Bistrițeanul.ro.
AFLĂ din materialul VIDEO care sunt nemulțumirile localnicilor din Chiuza:
Ioan Bogolin, fostul director al DSVSA BN, a declarat că ferma nu îi aparține, dar că a avut acțiuni în cadrul acesteia până în anul 1995.