„A venit rândul nostru să ajutăm aceste familii, familii care pe noi ne-au ajutat când mânăstirea avea o situație materială și financiară mai grea", spune Stareța Mănăstirii din Piatra Fântânele, Maica Pamfilia care, împreună cu celelalte măicuțe au grijă de 16 copii din Ciosa.
16 copii, de la 3 ani până la 14 ani sunt găzduiți de măicuțele din Piatra Fântânele, la mănăstire și ajutați pentru a putea merge la școală. Copiii locuiesc în Ciosa, localitate care în 2016 încă nu are un drum de acces, așa că micuții ajungeau foarte greu la școală.
Din acest an școlar în ajutorul elevilor au venit măcuițele de la Piatra Fântânele care îi găzduiesc la mănăstire în timpul săptămânii, îi duc la școală, le pregătesc mâncarea și fac lecțiile împreună. Vineri seara copiii sunt luați de familii și duși acasă, iar duminică seara sunt înapoi, la mănăstire.
Fără ajutorul măicuțelor copiii nu ar fi putut ajunge decât rar la școală și cei mici nu ar fi mers niciodată la grădiniță. Pentru a ajunge la școală copiii din Ciosa făceau în fiecare zi între 8 și 12 kilometri și nu reușeau să ajungă la școală decât de 3-4 ori pe săptămână. În timpul iernii, viscolul, ziua scurtă, zăpada mare și frigul pătrunzător îi ținea în casă și mai mult.
Implicarea măicuțelor de la Piatra Fântânele a crescut prezența la școală a elevilor cu sută la sută. Dacă anul trecut, puțin peste jumătate din cei 45 de elevi veneau la școală, anul acesta situația e cu totul alta și copiii vin zi de zi la școală.
Cadrele didactice sunt foarte mulțumite că rezultatele la învățătură s-au îmbunătățit semnificativ de când sunt în grija măicuțelor care îi ajută la teme.
Zi de zi măicuțele de la Piatra Fântânele îi însoțesc pe copii la școală și de la școală spre casă. Vechile chilii ale măicuțelor s-au transformat în încăperi frumoase, spațioase, unde micuții învață, mănâncă, dorm sau se joacă.
În fața casei îi așteaptă Maica Stareță, iar copiii abia așteaptă să îi sară în brațe și să îi povestească ce au mai învățat nou la școală, ce teme au de făcut și să întrebe când pot ieși la joacă.
După ce se dezbracă de uniforme, mănâncă și se odihnesc o iau de la capăt cu școala. Pe clase, grupe de vârstă și materii, copiii încep să își facă temele pentru a doua zi ajutați de măicuțe, iar apoi toată lumea are liber la joacă!
„Am întins o mână de ajutor pentru ca acești copii să își poată continua mai departe școala. Copiii au familii, iar aceste familii pe care noi acuma le ajutăm, ne-au ajutat când mănăstirea avea o situație materială și financiară mai grea. Acum a venit rândul nostru să întindem o mână de ajutor acestor copii. Sunt copii cu potențial și trebuie să punem în valoare acest potențial al copiilor. Încercăm să le oferim șansa și să creadă în ei că sunt copii buni ca și ceilalți copii care sunt în contact cu tehnologia pusă la dispoziție de societate", spune Stareța Mănăstirii din Piatra Fântânele, Maica Pamfilia.
Antonia este cea mai mică preșcolăriță din grupul celor 16 elevi care sunt găzduiți la mănăstire. Deși are doar trei anișori este foarte încântată și mulțumită că poate ajunge la grădiniță, alături de ceilalți copii și, fiind în grija măicuțelor de la mănăstire parcă nici nu o deranjează depărtarea de mama... Veselă și bucuroasă că învață lucruri noi la grădiniță, abia așteaptă să ajungă înapoi la mănăstire să le povestească măicuțelor ce a mai învățat... De obicei este obosită după cele patru ore de muncă, dar după masa de amiază energia îi revine brusc... Ea este cea mai favorizată pentru că nu are teme de făcut așa că după somnul de amiază singura ei grijă e joaca!
Copiii le iubesc pe măicuțe, le ascultă și nu le-ar supăra pentru nimic în lume... La mănăstire au o altă viață, au alte șanse să învețe, primesc altă educație și cu toții apreciază asta, ca să nu mai luăm în calcul greutatea cu care ajungeau până acum la școală și de care au scăpat...
„Înainte trebuia să ne trezim dimineața, la 5 și să pornim spre școală. Făceam câte două ore până la școală. Era tare greu. Acuma sunt aici și dormim mai mult și mergem, în fiecare zi la școală”, povestește una dintre fetiție, Cristina.
Pe lângă cazare, masă, teme, copiii de la mănăstire sunt duși de măicuțe, săptămânal la cursuri de dans sportiv, iar cursuri de chitară fac chiar la mănăstire, cu ajutorul unui profesor.
Copiii din Ciosa sunt găzduți gratuit la mănăstire mai ales că prima școală din Piatra Fântânele a fost înființată de mănăstire, pe terenul pe care astăzi încă există școala.
Mănăstirea din Piatra Fânânele a fost înființată în urmă cu 70 de ani, primul stareț, părintele Vasile Luncan, fiind cel care a pus bazele școlii. El a fost primul preot și primul învățător din satul de munte unde copiii și tinerii de aici erau analfabeți pentru că nimeni nu venea atât de departe să îi învețe carte.