Agitație mare pe strada Arțarilor din Bistrița, unde o bubuitoură puternică a scos oamenii în stradă. Totul de la neatenția unui tânăr șofer care a pierdut controlul mașinii și a lovit patru mașini parcate.
Tânărul șoferul a ajuns în acea situație din cauza panicii necontrolate. Acesta, mergea spre autogară, iar la un moment dat a vrut să depășească o mașină. A apăsat pe accelerație și când s-a angajat în depășire, după spusele sale, celalată mașina a frânat. Tânărul, nu de mult trecut de vârsta majoratului, are permisul din luna decembrie a anului trecut.
Atunci, el a intrat în panică și probabil lipsa de experiență și-a spus cuvântul. A tras necontrolat de volan spre partea stângă, lovind patru mașini parcate în fața unui bloc.
Prima mașină de care s-a atins a scăpat mai ușor, doar cu bara din spate zgâriată. Restul mașinilor au pagube mai însemnate. După ce a zgâriat prima mașină, ce-a de-a doua nu a scăpat la fel de ușor, fiind mutată din loc în urma impactului. Tânărul șofer nu s-a oprit nici după ce a lovit a doua mașină, acesta lovid pe partea lateral stânga o a treia mașină care la rândul ei a fost proiectată în cea de a patra.
Din fericire nu s-a înregistrat nicio victimă în urma accidentului, mașinile fiind parcate și singura persoană implicată în accident a fost tânărul șofer. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat faptul că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Din nefericire, pagubele materiale înregistrate în urma accidentului sunt destul de mari, fiind lovite cinci mașini.
Polițiștii vor deschide o anchetă și vor stabili cu exactitate care au fost cauzele care au dus la producerea nefericitului incident.