Bistrițeanul.ro a obținut imagini filmate cu drona de la groapa ecologică de la Tărpiu. Filmul surprinde momentul în care o mașină de gunoi ajunge la groapă, dar și acumulările de levigat. VEZI imaginile aici:
În timpul protestului de la Tărpiu, de la porțile gropii ecologice, jurnaliștii au vrut să ajungă mai apropae de groapă pentru a vedea cum stă, de fapt, situația acolo: dacă deșeurile sunt compactate, dacă între straturile de gunoi există și straturi de pământ, dacă este sortat pentru a putea fi reciclat (în video veți observa că aceste condiții nu sunt îndeplinite). Jurnaliștii nu au fost lăsați să se apropie de depozit pentru a filma, în afara unui cameraman de la AS-TV.
Astăzi, Bistrițeanul.ro prezintă imagini surprinse de o dronă deasupra gropii ecologice de la Tărpiu. În filmuleț apare inclusiv o mașină de gunoi care ajunge exact atunci la depozit cu deșeuri. Pe anumite porțiuni există într-adevăr un strat de pământ, însă NU peste tot. De asemenea, imaginile surprind și acumulările de levigat care, la o ploaie torențială, riscă să dea pe dinafară - asta fiind și principala grijă a locuitorilor din Tărpiu.