Aleasă vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, Doina Pană a decis să renunţe la funcţia de conducere a Organizaţiei Judeţene a Femeilor din PSD. Anunţul l-a făcut astăzi la o conferinţă de presă în cadrul căreia a şi nominalizat o înlocuitoare care să preia frâiele organizaţiei.
„După ce am devenit vicepreședinte PSD am spus că mă voi degreva de alte funcții. Mi-am depus demisia din funcția de președinte al Organizației de Femei și o propun interimar pe doamna Camelia Tabără, sunt convinsă că va avea votul colegelor, iar ulterior va avea loc o conferință de alegeri. Vreau să mă aplec asupra Organizației Municipale, aștept în jurul meu tineri, oameni de bună credință, nemulțumiți de cum se face politică, să facem împreună o altfel de politică, politica pe care și-o doresc", a declarat astăzi la o conferinţă de presă Doina Pană.
La începutul lunii septembrie, Doina Pană a fost reconfirmată în funcţia de preşedinte al organizaţiei femeilor social-democrate din judeţ. Tot în septembrie, Pană a fost aleasă şi în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD, fotoliu pe care l-a preluat de la Alexandru Bria. Ulterior, bistriţeanca a fost desemnată vicepreşedinte al Partidului Social Democrat.
Deocamdată, frâiele OFSD BN vor fi preluate de Camelia Tabără, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, asta cel puţin până la organizarea de noi alegeri.