Un accident de circulaţie a avut loc în faţa Universităţii Babeş Bolyai. Doi tineri aflaţi pe o motocicletă au fost răniţi după ce un Jeep i-a lovit în plin. Vinovat de producerea accidentului pare să fie şoferul Jeep-ului care nu a acordat prioritate de trecere. Martorii povestesc că în urma impactului fata aflată pe motocicletă a zburat prin aer.
Şi-au văzut moartea cu ochii! Asta pot spune doi tineri care se aflau pe o motocicletă ce a fost lovită de un Jeep, în urmă cu puțin timp. Accidentul s-a petrecut la intersecţia străzilor Decebal cu Ioan Slavici.
Doi tineri, o fată şi un băiat, veneau dinspre zona Lamă spre Piaţa Decebal, iar la sensul giratoriu din faţa Universităţii Babeş Bolyai au fost loviţi de un Jeep care venea dinspre strada Ion Slavici.
Martorii accidentului povestesc că şoferul Jeep-ului nu a acordat prioritate de trecere motocicliştilor.
"Veneam pe stradă, vorbeam la telefon când am văzut că Jeep-ul loveşte motocicleta. Fata pur şi simplu a sărit prin aer ca un manechin. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu cred că aveau viteză. Acul de la kilometraj s-a oprit la motocicletă la 50", a povestit pentru Bistriţeanul.ro unul dintre martori.
La locul accidentului au ajuns poliţiştii, două ambulanţe, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD şi pompierii de la descarcerare.
Martorii povestesc că fata a rămas inconştientă după ce s-a izbit de carosabil şi că băiatul aflat pe motocicletă s-a ridicat imediat după impact, a făcut câţiva paşi şi a leşinat.
Cei doi răniţi au fost preluaţi de medicii care le acordă îngrijiri şi urmează să fie transportaţi la spital.
Poliţiştii se află la faţa locului şi fac cercetări în acest caz. "De pe strada Ion Slavici a pătruns pe strada Decebal un Jeep care nu a acordat prioritate de trecere unei motociclete care deja circula în sensul giratoriu. În urma accidentului au rezultat două victime care au fost transportate la Spitalul Judeţean în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se da soluţie legală prin Parchet", a declarat pentru Bistriţeanul.ro comisarul şef Vasile Andreieş, şeful Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa.