De două ori s-a solicitat până acum clasificarea imobilelor de la Valea Vinului ca și monumente istorice, ele aparținând Casei Regale. Cu greu a venit un răspuns de la București, însă clasificarea mai durează... VEZI cum arătau cele două clădiri vandalizate „din cauze naturale”:
Cele două clădiri de o frumusețe rară, care au aparținut Casei Regale, construite în urmă cu peste 120 de ani în stilul hotelurilor elvețiene, sunt la un pas de a dispărea de pe fața pământului așteptând încă o decizie de protecție a Ministerului Culturii... Clădirile au fost ignorate ani de zile de autorități și vandalizate de hoți, iar copiii din Valea Vinului au încercat inclusiv să le dea foc...
Uniunea Scriitorilor din România a renunțat la administrarea clădirilor de la Valea Vinului și de atunci Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Bistrița-Năsăud încearcă să claseze clădirile ca fiind monumente istorice. Actele sunt făcute, specialiștii susținând ca acestea se încadrează în toate cerințele impuse de legea monumentelor istorice însă lucrurile nu se mișcă deloc la minister...
„Pentru Casa Scriitorilor am întocmit un dosar de clasare care l-am trimis anul acesta încă o dată la minister. Prima solicitare a fost făcută încă din 2014 și din păcate până acum nu a mai venit răspunsul, iar anul acesta Direcția pentru Cultură a reluat procedurile de clasare. Ni s-a cerut completarea dosarului, cu o expertiză topo care să arate cât va fi zona de protecție. Deși nu trebuie să o facem noi, o vom comanda, expertiza, însă numai în a doua parte a anului după ce se va debloca bugetul”, explică directorul instituției, Alexandru Uiuiu, un singur lucru fiind cert: va mai dura până când cele două clădiri vor intra sub protecția legii.
„Încercăm deocamdată clasarea și punerea sub protecția legii a acestui obiectiv. În 2011 Uniunea Scriitorilor s-a retras de la Valea Vinului și și-a retras și angajatul pe care îl avea la acel de complex. Faptul că pentru 8 milioane de lei cu cât îi plătea pe lună pe paznicul care administra această zonă a deschis drumul distrugerii unui obiectiv cu așa semnificație culturală este revoltător... Apoi cei care exploatează lemnul în acea zonă au intrat în curtea complexului și și-au depozitat lemnele. Au rupt doi dintre stâlpii de susținere ai balconului. Am încercat să punem lacăte de mai multe ori, am discutat chiar cu cineva din sat pe care l-am plătit să aibă grijă de imobil, dar oamenii se tem... Nu are nimeni curaj să meargă peste cei care se ocupă cu exploatarea lemnului. Am dat poliției fotografii, inclusiv cu numere de mașini a celor care au intrat în curtea imobilului și-au făcut distrugerile respective, iar ei susțin în continuare că sunt cauze naturale... Noi vorbim de acest complex care este la 80 km de Bistrița, dar primăria Rodna e la 5 km, sătenii sunt la 100 m și degeaba... Ar putea fi dat unui consorțiu de universități și întrebuințat de facultățile de cercetare și ar putea fi salvat. Clasificarea ca și obiectiv de clasă B este foarte ușoară, adică Ministerul Culturii avizează ceva ce-i aparține. După clasare s-ar putea obține până la 500 de mii de euro pentru renovare...”, mai adaugă Alexandru Uiuiu.
În tot acest timp clădirile se degradează de la o zi la alta... Anchetatorii – fie că e vorba de poliție sau procurori, parcă sunt legați la ochi - spun că degradarea este una naturală, provocată de vreme și de lipsa investițiilor. Detalii despre ancheta lor puteți citi AICI
Nu pot explica însă cum sobele de teracotă de exemplu, s-au „demontant” singure și au „fugit” pe uși... Nu pot explica ce tornadă a ridicat paturile din camere și le-a făcut nevăzute...
Ancheta polițiștilor bistrițeni, susținută și de procurori este una de-a dreptul jignitoare pentru toți cei care au văzut cum arăta în urmă cu doar doi ani acest complex, astăzi singurele dovezi rămase fiind imaginile publicate în urmă cu câțiva ani de TVR și pe care le puteți vedea mai jos:
Încă din secolul XVIII localitatea Valea Vinului a fost renumită pentru apele minerale existente la poalele munților Rodnei și a devenit o zonă turistică deosebită, renumită pentru apele minerale.
În anul 1900 a fost construit Hotelul Băilor, după modelul unor vechi hoteluri elvețiene. Clădirile și terenurile din această zonă au aparținut în perioada interbelică Fundației Casei Regale, însă după ce regele a fost forțat să abdice, scriitorul Mihail Sadoveanu, în calitate de președinte al Societății Scriitorilor a transformat acest hotel într-un loc de creație și odihnă pentru scriitori. Așa a apărut Casa Scriitorilor de la Valea Vinului... Cele două clădiri și foișorul din curte au adăpostit cele mai luminate minți ale scriitorilor români.
Aici și-au găsit inspirația și au scris în liniște Liviu Rebreanu, George Coșbuc, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, dar și Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Hortensia Papadat-Bengescu sau Alexandru Mitru.