Un bărbat de 72 de ani a trecut prin clipe de groază şi a suferit un atac de panică după ce stupina în care avea 72 de stupi i-a luat foc. Incendiul a avut loc în Năsăud şi imediat în zonă au ajuns pompierii care din păcate nu au reuşit să salveze stupii din calea focului.
Pompierii năsăudeni au fost anunţaţi că în zona numită Valea Podului o stupărie a luat foc. Imediat în zonă a ajuns o autospecială cu apă şi spumă dar şi un Echipaj de Prim Ajutor din cadrul SMURD.
Militarii au încercat să stingă focul într-un timp cât mai scurt pentru a salva stupina însă flăcările au mistuit cei 72 de stupi care se aflau în interiorul acesteia. De asemenea, mai bine de jumătate din stupină a fost făcută scrum. Din fericire, flăcările nu au ajuns şi la o cabană aflată în apripiere.
"Cauza probabilă a incendiului s-a stabilit că ar fi jarul sau o scânteie de la o lampă cu combustibil gazos", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, plt. Marius Rus.
Proprietarul stupinei a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică. Omul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc "George Trifon" din Năsăud.