Este dezamăgit de prestaţia candidatului ACL la dezbaterea care a avut loc aseară şi nu crede că un om care gândeşte sănătos l-ar mai putea vota pe Klaus Iohannis. Deputatul PSD Daniel Suciu spune că Iohannis este total nepregătit pentru a fi preşedintele României şi speră că alegătorii văd acest lucru.
"Vreau să fac un scurt comentariu vis-a-vis de ceea ce s-a întâmplat aseară. Nu cred, eu chiar nu cred că orice om care gândeşte sănătos, care gândeşte vis-a-vis de destinul acestei ţări, nu cred că după ceea ce s-a văzut aseară (n.red. dezbaterea dintre Iohannis şi Ponta de la Realitatea TV) mai poate pune ştampila pe Klaus Iohannis.
Un candidat mai nepregătit, un candidat mai aerian, mai bonom, mai dezinteresat de temele majore care implică interesul naţional şi haina prezidenţială din 1990 încoace nu am mai văzut", a declarat Daniel Suciu în această dimineaţă într-o conferinţă de presă.
Deputatul PSD spune că Iohannis, dintre toţi candidaţii intraţi în turul doi al alegerilor prezidenţiale după 1990 încoace, este cel mai nepregătit pentru a fi preşedintele României.
Suciu a explicat că este inadmisibil ca un om care doreşte să fie preşedintele ţării să nu ştie câţi români se află în străinătae sau câţi pensionari sunt în România ori care este cuantumul pensiei minime asigurate de statul român.
"După ce s-a întâmplat aseară cred că este foarte limpede de ce Victor Ponta este mai bun decât Klaus Iohannis", a mai spus Daniel Suciu.