Cererile pentru aceste subvenţii pot fi depuse până în 10 noiembrie, iar ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a explicat astăzi că a discutat cu primarii şi le-a cerut acestora ajutor pentru a-i informa pe fermieri că există posibilitatea de a obţine astfel de subvenţii.
Daniel Constantin a explicat astăzi, într-o conferinţă de presă, că Guvernul este extrem de preocupat de investiţiile pentru viitor şi că tocmai de aceea se acordă subvenţii care îi încurajează pe fermieri şi agricultori şi prin care se asigură continuitatea şi viitorul celor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agriol.
"Investim în viitor şi până pe 10 noiembrie i-am rugat şi pe primari să ne ajute în această acţiune de popularizare a acestui demers. Până pe 10 noiembrie primim cereri la Direcţia Agricolă pentru cei care vor să cumpere berbecuţi sau juninci pentru reproducţie. Jumătate din costurile pe care le plătesc sunt suportate de către stat, în încercarea de a-i ajuta pe aceştia să ajungă la dimensiunea optimă pentru exploataţiile respective", a declarat Daniel Constantin.
Ministrul Agriculturii a mai precizat că pentru juninci subvenţia este de 2.500 de lei.
Constantin a amintit şi de subvenţiile pentru fermierii şi agricultorii afectaţi de calamităţi. Acesta a explicat că se vor acorda despăgubiri chiar şi apicultorilor care au fost afectaţi în acest an de vremea nefavorabilă.