Co-preşedintele PNL BN neagă că în organizaţia de la Sîngeorz-Băi ar fi probleme şi că ar fi avut bătăi de cap cu liberalii de acolo care l-ar fi contestat. În plus, Dolha susţine că Maxim Pop, cel de la care a pornit gâlceava, nu mai este decât un simplu membru de partid.
În urmă cu mai bine de două săptămâni în urma unei şedinţe fulger a organizaţiei locale a PNL-ului de la Sîngeorz-Băi a fost exclus din partid Maxim Pop. Motivul? Ar fi semnat o adeziune la Partidul Liberal Reformator şi liberalii din PNL nu l-au mai vrut alături de ei.
Stelian Dolha nu a fost însă de acord cu decizia colegilor săi şi astfel Maxim Pop, fostul viceprimar de la Sîngeorz-Băi, a scăpat de sancţiunea aplicată de liberali.
Mai multe voci de la Sîngeorz-Băi l-au condamant pe Dolha pentru ceea ce au făcut, însă liderul liberal spune că de fapt cei care au făcut vâlvă nu ar fi membrii biroului politic al PNL.
"Nu sunt probleme nici la Sîngeorz-Băi. Acuma să nu amestecăm merele cu perele. Era o problemă a fostului Partid naţional Liberal şi s-a rezolvat. Asta trebuie să înţeleagă toată lumea. M-am uitat şi eu peste contestatarii aceia şi vă spun că niciunul nu e din biroul Partidului Naţional Liberal, din fostul PNL", a explicat Stelian Dolha astăzi la o conferinţă de presă.
Liderul liberal spune că nu mai trebui plecată urechea la astfel de frustrări.