Dezamăgiţi de felul în care Ioan Peteleu a fost înlăturat de la conducerea Primăriei Bistriţa şi de modul în care a fost numit Kiss Laszlo viceprimar consilierii locali de la PNL şi PDL au plecat de la şedinţă. Sorin Hangan şi-a cerut astăzi scuze pentru că a plecat dar a dat de înţeles că nu a mai suportat o astfel de situaţie.
"Vreau doar să îmi cer scuze cetăţenilor şi dumneavoastră pentru faptul că am plecat în timpul şedinţei şi asta pentru faptul că m-am trezit dintr-o dată într-un film dinainte de 1989 şi am simţit că nu pot rămâne. Dacă aş fi rămas ar fi trebuit să reacţionez exact ca în filmele alea de dinainte de Revoluţie. Nu am avut puterea să rezist...", a declarat astăzi consilierul local Sorin Hangan.
În şedinţa de Consiliu Local Bistriţa de ieri, imediat după numirea lui Kiss Laszlo în funcţia de viceprimar, aleşii de la PNL şi PDL şi-au strâns lucrurile şi au plecat de la întrunire. Aceştia au anunţat astăzi că vor deschide un proces în care vor contesta numirea lui Laszlo în locul lui Peteleu.
"O să facem totul pe calea legală ca aceste hotărâri să fie anulate pentru că nu au respectat nicio procedură legală", a completat Ioan Peteleu.