Preşedintele CJ BN spune că evenimentul "Crăciun în Bistriţa-Năsăud" nu concurează cu Târgul de Crăciun organizat de Primăria Bistriţa pentru că urmăreşte cu totul alte lucruri şi promovează tradiţii şi obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă.
"Primăria Bistriţa are un proiect cu mult mai amplu, care se desfăşoară pe perioada întregii luni decembrie şi parte din ianuarie, care se adresează în mod special locuitorilor din Bistriţa. Ce facem noi este de o amploare mai mică, un week-end, iar ceea ce ne dorim noi este să promovăm tradiţiile şi obiceiurile. Târgul de Crăciun din centru are un alt profil, mai amplu”, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă preşedintele CJ BN, Radu Moldovan.
"Crăciun în Bistriţa-Năsăud" este la ediţia a doua şi pentru orgnaizarea acestuia a fost alocat un buget de 70.000 de lei.
Evenimentul va începe în 19 decembrie şi va ţine până în 21 decembrie, iar bistriţenii care vor participa se vor putea bucura şi vor putea vedea exact care sunt tradiţiile din perioada sărbătorilor de iarnă moştenite din moşi-strămoşi.
Preşedintele CJ BN a menţionat astăzi într-o conferinţă de presă că evenimentul pe care îl organizează instituţia pe care o conduce în colaborare cu Muzeul Județean nu face concurenţă Târgului de Crăciun organizat pe pietonal şi care a fost deschis în 5 decembrie, urmând să fie închis după Revelion.