După ce la nivel naţional între PSD şi PRM s-a semnat un protocol de colaborare social-democraţii din Bistriţa-Năsăud anunţă că PRM BN îl susţin în turul doi al alegerile prezidenţiale pe Victor Ponta. Liderul PRM BN, Flaviu Turdean, îndeamnă simpatizaţii formaţiunii politice pe care o conduce să îl voteze duminică pe Ponta.
"Ca urmare a protocolului încheiat la nivel naţional între Uniunea Naţională pentru Progresul României şi Partidul România Mare, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud PRM a decis să fie alături de noi", a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă deputatul PSD Daniel Suciu.
În Bistriţa-Năsăud la primul tur al alegerilor prezidenţiale Vadim Tudor, candidatul PRM, a obţinut un scor de doar 1,85 la sută. Conducerea PRM BN îşi îndeamnă simpatizanţii să îl voteze în turul doi pe candidatul PSD-ului.
"Mă bucur că am ajuns să îl susţinem pe prezidenţiabilul Victor Ponta în această campanie la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud având în vedere că s-a semnat un acord între cele două părţi la nivel central şi sperăm din tot sufletul că putem da întradevăr to interesul şi toate forţele cu toate că sunt foarte mici pentru a face acest lucru", a declarat preşedintele PRM BN, Flaviu Turdean.