Liderul democrat-liberal este foarte supărat pe felul în care merg lucrurile în România şi spune că încrederea poporului că lucrurile vor fi mai bune este tot mai mică. Oltean susţine că actuala putere şi Guvernul Ponta sunt de vină pentru situaţia în care se află România.
"Nu e suficient că românii nu mai au încredere şi speranţă că va fi mai bine, am ajuns într-un top al lipsei de încredere care a fost dat ieri publicităţii pe ultimul loc. România este pe ultimul loc, este ţara care se bucură de cea mai mare neîncredere. După noi se poziţionează Iranul şi Rusia. Iată unde ne-a adus pe noi actuala guvernare, actuala putere. Iată unde ne-a adus pe noi astăzi cel care vrea să fie preşedintele României, Victor Viorel Ponta", a declarat într-o conferinţă de presă preşedintele PDL BN, Ioan Oltean.
Oltean spune că România are nevoie de un conducător care să fie exact opusul lui Ponta şi spune că acel om este Klaus Iohannis, candidatul ACL pentru alegerile din noiembrie.
"Trebuie opusul demagogiei, opusul minciunii, opusul neîncrederii, opusul faptelor nepermise, al hoţiei. E nevoie de un om care să trateze şi să respecte cetăţeanul român, să respecte lumea democrată", a mai spus Ioan Oltean.