Un banal șopron dintr-o gospodărie din localitatea Nepos ascunde o adevărată comoară, pe cât de veche pe atât de valoasă. Este vorba despre un muzeu țărănesc, mai exact o cameră amenajată ca acum un secol.

Proiectul aparține Marinei Pop și a fiului său, care a ținut morțiș să adune obiecte vechi și de un secol, pentru a arăta lumii cât de inventivi erau românii când tehnologia nu ajunsese pe meleaguri bistrițene. Au început cu obiectele lăsate moștenire de părinți și le-au completat cu alte piese primite de la rude și prieteni din sat.

Cămăruța vopsită în albastru ca cerul adăpostește mobilier de acum 100 de ani, printre care scaune lucrate manual și lavițe folosite și pentru depozitare și chiar și un pătuț pentru copii mici.

Acest pătuț a adormit nu mai puțin de trei generații. Atât Tanti Marina, cât și copii și nepoții săi au fost legănați în acel pătuț. În prezent acesta este parte din muzeu, doar o păpușă amintind de utilitatea acestuia.

Mobilierul este completat de oale și farfurii decorative, păretare și fotografii vechi de familie. De asemenea, sunt expuse mai multe costume populare, despre care Tanti Marina spune că au fost lăsate moștenire de la mama sa. Costumele populare se numără printre cele mai vechi obiecte din camera-muzeu, apropiindu-se de un secol.

Mai veche este însă o oală din lut pentru sarmale, despre care Tanti Marina spune că nu știe exact când a fost făcută, cert este faptul că mama sa a primit-o de la bunica ei și a transmis-o mai departe.

Din cămăruță nu lipsesc războiul de țesut, fuiorul de tors sau piaptănul pentru cânepă. Putem admira cântarul de acum 100 de ani, dar și „bunicul” fierului de călcat modern, care folosea nu energie eletrică, ci cărbuni.

Curtea femeii nu a fost nici ea ignorată, fiind oarecum integrată în tot acest proiect, care momentan nu are alți vizitatori înafară de familie și prieteni. Printre obiectele care ridică sprâncenele celor care trec pragul familiei Pop se numără niște „antiderapante” pentru încălțăminte, folosite și ele acum decenii bune pentru drumurile prin zăpadă.

„A fost ideea fiului meu, care a adunat toate „vechiturile de prin sat de pe unde o găsit. Nepoatele toate îmi spun că asta e camera lor preferată din casă și de îi plină de vechituri”, precizează Tanti Marina.

Tanti Marina îți poate vorbi ore în șir despre întrebuințarea obiectelor din această cameră. Femeia este ca o enciclopedie ambulantă, iar vizitatorii muzeului adesea apelează la cunoștințele și mai ales amintirile sale pentru a elucida „misterul” ce se învârte în jurul unora dintre obiecte.

Întrebată dacă se aștepta ca șopronul său să se transforme într-un muzeu, Tanti Marina ne spune: „Da` de unde! Și amu` mă minunez cât de mult se bucură lumea când vede vechiturile astea. N-am știut ce-i ăla muzeu, credeam că muzeu îi doar la oraș, auzeam că se duc copiii la muzeu, dar nu m-am gândit c-oi ave și io muzeu aici”.