Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului  şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT) se află timp de două zile la Sângeorz-Băi. Ieri echipa de arheologi a identificat osemintele ce aparţin lui Flore Tahâş, un localnic ucis prin împuşcare la 25 iunie 1950.

Conform unui comunicat remis presei, acţiunea de deshumare este efectuată de o echipă specializată de arheologi şi istorici de la IICCMER, alcătuită din Gheorghe Petrov, Marius Oprea, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza. Investigaţiile se desfăşoară în prezenţa reprezentanţilor Parchetului Militar, care a fost sesizat de IICCMER în privinţa acestui asasinat. La cercetările de la faţa locului participă şi cadre de poliţie, specializate în domeniul criminalistic, precum şi un medic legist.

Alături de echipa de cercetători a fost şi una dintre cele două surori a lui Flore care mai sunt în viaţă, Maria. Aceasta are 74 de ani şi îşi aminteşte cum s-a petrecut întreaga grozăvie. Femeia povesteşte că fratele ei a fost împuşcat în cap chiar în ziua de Sânzâiene. Urmăriţi din materialul VIDEO declaraţia cutremurătoare a femeii.

Despre Flore Tahâş, se ştie că s-a născut în Sângeorz-Băi la 22 iulie 1927.

“Părinţii săi au fost Tahâş Dănilă şi Floarea, născută Bulţa, aceştia având împreună 10 copii, dintre care şapte băieţi şi trei fete, Flore fiind al patrulea născut. Tatăl său a murit în 1949, iar mama un deceniu mai târziu. Dintre toţi copiii, astăzi mai sunt în viaţă doar două surori, Victoria şi Maria. Provenit dintr-o familie de condiţie modestă, Tahâş Flore a parcurs clasele şcolii primare, după care a rămas alături de familie, ocupându-se cu munca pământului şi cu îngrijirea animalelor din gospodărie.

Informaţiile privitoare la trecutul lui Tahâş Flore sunt puţine şi incerte, una dintre sursele mai credibile de informare fiind mărturiile surorii sale în viaţă, Petroaie Victoria, născută în 1925. În cursul anului 1949, Flore a primit ordin de recrutare sau de încorporare în armată pentru îndeplinirea stagiului militar, însă nu s-a prezentat la Bistriţa, unde a fost convocat. La începutul primăverii anului 1950 a fost, în cele din urmă, încorporat, fiind repartizat probabil la o unitate care desfăşura lucrări de infrastructură în zona Salva-Vişeu. După circa două luni de stagiu militar, a dezertat, revenind în zona localităţii natale, unde a stat ascuns prin păduri şi pe la diverse cunoştinţe, fiind ajutat de către acestea şi de mama sa. Nu se cunosc motivele exacte care l-au determinat pe Tahâş Flore să dezerteze, însă există informaţii după care el ar fi avut legături încă din perioada anterioară cu membrii unei organizaţii de rezistenţă anticomunistă din zona Năsăudului, iar o perioadă de timp ar fi stat ascuns împreună cu un partizan. Sentimentele anticomuniste pe care le avea, ideile vehiculate în epocă privind iminenta cădere a regimului comunist, precum şi condiţiile întâlnite în armată, au reprezentat probabil motivele care l-au determinat să-şi părăsească unitatea şi să devină fugar.

În primăvara aceluiași an a mai dezertat încă un tânăr sângeorzan, Niculai Maxim, care era căsătorit şi fusese încorporat la o unitate militară din oraşul Băicoi, jud. Prahova. Acesta s-a asociat cu Tahâş Flore, iar până spre sfârşitul lunii iunie au stat ascunşi împreună prin gospodăriile şi sălaşurile de munte din zona Sângeorzului, unde beneficiau de sprijinul rudelor şi al cunoscuţilor. Având în vedere statutul lor de dezertori, aceştia au început să fie căutaţi şi urmăriţi de către Securitate şi Miliţie, în această activitate fiind folosiţi mai mulţi informatori. Cei doi au fost descoperiţi în noaptea de 24 spre 25 iunie 1950 în şura gospodăriei familiei Anton şi Ana Buia, socrii lui Niculai Maxim. Casa acestora se afla în hotarul de nord al Sângeorzului, pe un deal din zona Prihodişte, locaţia fiind indicată autorităţilor de către un localnic, Nati Ioan, care atunci era şef de sector de câmp. La acţiunea de prindere a participat o echipă operativă alcătuită din cadre de miliţie şi securitate, care au acţionat în teren în jurul orelor 2,00 noaptea. Fiind luaţi prin surprindere, cei doi tineri au încercat să scape prin fugă. Tahâş Flore s-a ascuns într-un lan de porumb aflat mai sus de casă, unde a fost împuşcat. Niculai Maxim a reuşit atunci să scape, fugind în jos pe panta dealului, dar s-a predat autorităţilor după câteva zile.

Conform informaţiilor deţinute, cadavrul victimei a fost lăsat pe locul execuţiei până în ziua de luni, 26 iunie, fiind păzit de un soldat înarmat. La faţa locului s-a deplasat o comisie oficială compusă din trei membri, care în baza autorizaţiei Procuraturii au dispus înmormântarea. Familiei nu i s-a permis să-l îngroape în cimitirul din localitate, hotărându-se ca înhumarea să fie făcută la locul crimei. Martorii vorbesc despre faptul că pe corpul lui Flore era vizibilă o singură lovitură de glonţ, care avea intrarea în partea frontală a capului, în zona frunţii, cu ieşire la partea posterioară. Groapa a fost săpată de câţiva prieteni ai defunctului pe o coastă de deal într-un loc situat la circa 150 de metri spre sud-vest faţă de casa lângă care s-a petrecut tragicul eveniment. Un lucru extrem de rar întâlnit în astfel de cazuri este faptul că autorităţile au permis desfăşurarea unei înmormântări religioase, cu participarea rudelor şi a unor localnici. În prealabil, mamei defunctului i s-a dat voie să spele cadavrul de sânge şi să-i schimbe cămaşa cu una curată, albă. Trupul victimei a fost introdus în groapă într-un sicriu din lemn, confecţionat de un meşter tâmplar din localitate. Moartea lui Tahâş Flore a fost consemnată în Registrul Stării Civile de la Primăria din Sângeorz-Băi în data de 26 iunie 1950” se artă în comunicatul remis presei de IICCMER .