Se întâmplă în județul Bistrița-Năsăud în anul 2017! Elevii merg la școală în condiții greu de imaginat, fiind nevoiți să îndure un frig năprasnic. Înfofoliți în haine groase, parcurg zeci de km în fiecare dimineață în adevărate igluuri pe roți. Până la școală ei trec prin aventura vieții lor, fiind nevoiți să stea în picioare lângă ușile deschise.
Navetiștii din județul nostru pot fi considerați practicanți de sporturi extreme. Fiecare drum spre școală reprezintă în fiecare dimineață un pericol pentru sănătatea lor. Firmele de transport din județ le pun la dispoziție autobuze în fiecare dimineață, însă nimeni nu se întreabă cum ajung acei copii la școală, în ce condiții.
„Pe lângă condițiile în care sunt transportați navetiștii în fiecare zi, în această dimineață ei au trebuit să îndure frig în autobuzele Ani Tour. Pasagerii au fost nevoiți să stea în picioare în autobuz, ușa de la mijlocul autobuzului s-a stricat, elevii îndurând gerul de afară până în momentul în care câțiva băieți au reușit să «repare» ușa. Erau în pericol, autobuzul fiind plin, temperaturile scăzute și ușa autobuzului deschisă. Abonamentele sunt costisitoare, iar decontul nu se realizează încă integral”, transmit elevii care sunt nevoiți să facă naveta.
Într-un filmuleț pe care l-am primit pe adresa redacției Bistrițeanul.ro apar imagini desprinse parcă din lumea a treia. Elevii sunt supuși unei călătorii de groază de zeci de kilometri, până la școală: geamurile sunt înghețate bocnă, iar dacă afară termometrul arată -20°C, în autobuz lucrurile nu stau deloc mai bine. Toți elevii au hainele groase pe ei, însă frigul pe care îl îndură e de nedescris. Mai mult, ușile autobuzului sunt stricate și nu se închid, iar cei care n-au norocul să prindă loc pe scaun, căci autobuzul e supraaglomerat, trebuie să îndure gerul din dreptul ușii, dar și pericolul.
Imaginile au fost filmate de o persoană care face naveta zilnic pe ruta Dealul Ștefăniței - Năsăud, astfel că această călătorie „extremă” este și de lungă durată. Cei mai mulți navetiști sunt elevi de liceu care parcurg acest drum zilnic pentru a ajunge la liceele din Năsăud.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.