Deşi au fost vremuri când stăteau la aceeaşi masă şi luptau împreună pentru că făceau alianţă politică Stelian Dolha (PNL) şi Radu Moldovan (PSD) nu se mai agreează deloc şi de fiecare dată când pot îşi aruncă săgeţi şi se critică dur. Astăzi Stelian Dolha a spus despre Radu Moldovan că este preocupat de imaginea sa.
Despre Radu Moldovan liberalul Dolha spune că îi plac laudele la fel ca şi lui Victor Ponta şi că este extrem de preocupat de imaginea sa. Totuşi, Dolha îi recomandă social-democratului un pic de decenţă.
"La Emil Radu Moldovan e ca şi la Victor Viorel Ponta, îi plac laudele. La fel ca ş Victor Viorel Ponta se crede providenţial şi de neînlocuit. Vă spun asta pentru că am asistat recent la o inaugurarea la Sîngeorz Băi unde o faţă bisericească l-a lăudat în pubic tare de tot pe Emil Radu Moldovan. Atât de tare încât oricine la astfel de laude roşea. Dar nu, lui i-a plăcut! Păi să ţi se spună că esti unic şi să nu ai nicio reacţie e un semn lipsit de deceţă pentru că cimitirele istoriei Eml Radu Moldovan îţi spun că sunt pline de oameni de neînlocuit", a declarat astăzi la o conferinţă de presă co-preşedintele PNL BN, Stelian Dolha.
Dolha a mai precizat că mulţi dintre cei care au fost pe la conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud au fost afectaţi de "aerul rarefiat de acolo şi au uitat să coboare cu picioarele pe drumurile prăfuite ale judeţului".