Ministrul Doina Pană are toată încrederea în candidatul Partidului Social Democrat pentru alegerile prezidenţiale. Ea este convinsă că Victor Ponta este cel mai bun pentru a-i lua locul lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.
"Eu am stat umăr la umăr cu acest om (n.red. Victor Ponta) un an şi zece luni. Niciodată în acest interval de timp nu m-a dezamăgit cu nimic, nu pot să am cuvinte elogioase ca om şi dacă nu i-am dezamăgit cu nimic pe bistriţeni, şi sper că nu s-a întâmplat acest lucru, eu girez pentru Victor Ponta. E ca şi cum aş cere voturi pentru mine", a declarat astăzi Doina Pană într-o conferinţă de presă.
Social-democrata este convinsă că Ponta va câştiga şi speră că bistriţenii vor fi alături de el şi îl vor vota duminică.
Doina Pană speră că vizitele pe care Ponta le-a făcut în Bistriţa-Năsăud şi investiţiile făcute cu ajutorul Guvernului îi vor convinge pe bistriţeni să voteze candidatul Partidului Social Demcorat la alegerile prezidenţiale.
"Tot ce s-a realizat în Bistriţa s-a realizat şi din dragoste a premierului Ponta pentru Bistriţa", a mai spus Pană.