Un accident de circulaţie care a avut loc în urmă cu puţin timp în localitatea Crainimăt a alertat poliţiştii şi echipajele SMURD. Din fericire, în urma accidentului nimeni nu a fost grav rănit şi nu a ajuns la spital însă trei maşini au fost serios lovite.
Din primele date, se pare că un şofer ar fi frânat brusc pentru a face un viraj la stânga, iar maşina aflată în spatele său, nu a mai putut fi oprită la timp pentru că şoferul nu a păstrat distanţa de siguranţă.
Conducătorul auto nu a mai reuşit să evite impactul şi a lovit autoturismul care urma să o ia la stânga. Din spate a venit o a treia maşina al cărei şofer nu a mai reuşit să oprească şi a lovit a doua maşină din coloană. La faţa locului au ajuns poliţiştii, pompierii de la descarcerare şi un echipaj SMURD.
Din fericire, în urma impactului şoferii, care se aflau singuri în maşini, nu au fost răniţi grav şi au refuzat să fie transportaţi la spital.