Directorul APIA BN, Florin Căpraru, a anunţat astăzi că până în prezent au fost autorizaţi pentru a primi avansul de la subvenţia pe suprafaţă 30.600 de fermieri. Suma totală pe care o vor primi aceştia se ridică la aproximativ 25 de milioane de euro.
În total 36.700 de fermieri şi-au depus dosarele pentru a primi subvenţii pe suprafaţă şi până în prezent, potrivit datelor furnizate de APIA BN, 30.600 au fost autorizaţi.
Ieri s-au făcut deja primele plăţi şi 23.102 fermieri au primit câte 69 de euro pentru fiecare hectar, banii fiind doar avansul pentru suprafeţele lucrate.
Florin Căpraru speră că şi restul dosarelor vor fi autorizate cât de curând şi că toţi fermierii care au cerut subvenţii pe suprafaţă îşi vor primi în cel mai scurt timp banii.
"În judeţul Bistriţa-Năsăud avem 36.700 de fermieri care au depus solicitări şi care aşteaptă avansul pe suprafaţă. Au primit decizie pozitivă de la APIA BN, în urma tuturor controalelor, 30.600 de fermieri. 5.700 de fermieri nu pot fi procesaţi decât începând de acum, în măsura în care vor fi procesaţi de APIA central, impactaţi prin Fondul PERE, dar cu siguranţă luni sau marţi vor fi şi ei plătiţi.
Cât despre cei 30.600 de fermieri care au decizie pozitivă, în 3 noiembrie au fost plătiţi efectiv 23.102 fermieri din judeţ. Ei au luat 69 de euro pe hectar, avansul pe suprafaţă. Dintre ei, au fost autorizaţi 1.949 pentru plăţi compensatorii, zone defavorizate.
Ca şi sumă totală autorizată pe Bistriţa-Năsăud vă pot spune că este de 112.454.971 de lei pentru cei 30.600 de fermieri, adică undeva la 25 de milioane de euro.
300 de fermieri au nişte probleme, au erori, litigii, conturi bancare incorecte şi sunt solicitări de clarificare şi va mai dura până vor primi bani. Cei care nu se regăsesc în cifrele date vor primi banii până joi, adică restul până la 30.600 de fermieri", a declarat astăzi Florin Căpraru astăzi într-o conferinţă de presă.