Cei doi adolescenţi şi ambulanţierul decedaţi în tragicul accident petrecut ieri seară lângă Beclean erau din satul Cristur-Şieu. Întreaga comunitate este şocată şi regretă profund dispariţia lor mai ales că pentru copii întreaga lor viața a fost o luptă cu moartea.
Comunitatea din Cristur Şieu este şocată după ce accidentul care le-a răpit trei membri, toate cele trei victimele decedate fiind de aici. Gabriela Miciu, în vârstă de doar 17 ani şi verişorul ei, Viorel Bora, mai tânăr cu trei ani, aveau nevoie de dializă şi erau pe lista de aşteptare pentru transplant de rinichi. Fata a efectuat două transplanturi, dar din păcate acestea nu au reuşit, iar băiatul efectuase un transplant, cu acelaşi rezultat...
Familia Gabrielei s-a mutat în urmă cu 12 ani de la Măgura Ilvei la Şieu-Cristur tocmai pentru ca fata lor să ajungă mai uşor la Cluj-Napoca, unde trebuia să facă două drumuri pe săptămână, cu ambulanţa, pentru a face dializă. De câţiva ani, l-au primit în casa lor şi pe Viorel, verişorul Gabrielei, care suferea de aceeaşi boală şi necesita acelaşi tratament.
Gabriela era elevă în clasa a 9-a la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil”. Din cauza bolii de care suferea avea probleme de locomoţie şi nu prea mergea decât prin casă, astfel că în fiecare săptămână era vizitată de profesorii de la liceu, care îi predau acasă. Viorel a terminat cu bine clasa a 8-a, dar nu a mai vrut să se mai înscrie şi la liceu.
Profesorii Gabrielei o descriu pe fată ca fiind foarte ambiţioasă, cu planuri de viitor. „Gabriela a fost o persoană foarte ambiţioasă. În ciuda bolii de care suferea, ea îşi dorea să facă şcoală, să înveţe cât mai bine. Am povestit cu ea şi mi-a mărturisit că îşi dorea să termine liceul şi chiar să facă o facultate. La Limba Română a avut media 8 pe primul semestru, iar pe semestrul doi îi ieşea 9. Chiar astăzi ar fi urmat să merg la ea să-i închei media”, ne-a declarat Sorina Cazac, profesoară de Limba şi Literatura Română, diriginta Gabrielei.
Colegii Gabrielei nu au cunoscut-o personal pe aceasta, dar comunicau cu ea prin intermediul unei reţele de socializare, pe grupul clasei. „Era o fată simpatică, harnică. Am cunoscut-o doar de pe Facebook, pentru că din păcate nu avea posibilitatea să vină la şcoală, întrucât făcea dializă. Povesteam cu ea pe internet, tot timpul mă întreba cum e la şcoală. Am vrut împreună cu colegii să o vizităm de Crăciun, dar din păcate nu s-a putut. Ne pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat, nu merita o asemenea soartă”, a declarat Alina, colegă de clasă cu Gabriela.
Ioan Pop Munte, ambulanţierul decedat în cumplitul accident de la marginea Becleanului, avea 57 de ani şi o experienţă de zeci de ani pe Ambulanţă. Acesta locuia în Bistriţa, dar avea o casă în Cristur Şieu, unde creştea albine. Era cunoscut în comunitate şi apreciat ca un om harnic şi serios. Vecinii spun că el dorea să se pensioneze în curând şi să se dedice mai mult familiei, creşterii albinelor şi treburilor casnice.
Cei trei au decedat ieri seară, în urma unui tragic accident. Ambulanţa se întorcea de la Cluj-Napoca, iar pe pasarela de la intrarea în Beclean, unde se efectuază lucrări de reparaţie a drumului, a fost izbită frontal de un tir. Ambulanţa a trecut ultima pasarela la semnul verde indicat de o persoană care dirija circulaţia. TIR-ul care circula din sens opus a venit cu viteză dinspre Bistriţa şi nu a mai putut opri în spatele coloanei care aştepta să se facă verde pe sensul ei de mers, aşa încât a depăşit coloana şi a izbit ambulanţa frontal, împingând-o în spate câțiva zeci de metri.
La Cristur au ajuns și bunicii celor doi verișori care au suferit un șoc când au aflat ce s-a întâmplat cu nepoții lor. AFLAȚI din materialul VIDEO ce spun bunicii despre tragedia care a lovit familia, cum o descriu colegii și profesorii pe Gabriela și ce spun vecinii despre soarta tragică a celor trei consăteni.