În urmă cu puţin timp a avut loc un accident feroviar în localitatea Livezile. Trenul a surprins o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată. Cel puţin două persoane au fost rănite - din primele informații.
Încă un accident feroviar în Bistriţa-Năsăud! Evenimentul a avut loc la Livezile. Victimele sunt conştiente - din infornațiile pe care le avem acum.
Vom reveni cu amănunte!
UPDATE!
Un tren a lovit în această seară o maşină Cielo, în localitatea Livezile. În urma impactului, primul vagon al trenului a deraiat de pe şine. În autoturism se aflau trei tineri, în vârstă de 22, 23, respectiv 27 de ani. Din fericire, în tren se afla o voluntară a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud care a acordat primul ajutor răniţilor până la sosirea echipajelor medicale.
„Cele trei victime au fost găsite în afara autoturismului, conştiente, însă cu traumatisme multiple. Au primit primul ajutor şi vor fi transportate de urgenţă la spital. Maşina în care se aflau cei trei a fost avariată, iar locomotiva a sărit de pe şine”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al ISU BN, plt. Marius Rus. Acesta a mai precizat că la faţa locului au intervenit două echipaje de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi o ambulanţă SAJ.
UPDATE 2: Conductorul trenului de călători a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a stabilit că acesta nu consumase alcool. Șoferului mașinii i se vor recolta probe biologice, la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Trenul circula în direcţia Bistriţa Bârgăului - Bistriţa. Autoturismul circula de la Bistriţa spre zona Bârgău şi a intrat sub roţile trenului.