20 de tinere din tot Ardealul se luptă la Bistrița pentru titlul de Miss Transilvania. Tinerele, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, s-au prezentat astăzi în cadrul Târgului Mare al Bistriței, urmând ca mâine să treacă prin probe de foc pentru titulatura de Miss Transilvania.
Atmosfera a fost încinsă în această seară pe Pietonalul Liviu Rebreanu de către 20 de tinere trase prin inel. Cele 20 de tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, au venit la Bistrița din întreg Ardealul pentru a se lupta pentru titlul de Miss Transilvania.
Printre cele 20 de fete se numără și două tinere din Bistrița. Este vorba despre Mara Duca și Mihaela Szabo.
Sâmbătă fetele doar au defilat și s-au prezentat, urmând ca duminică, în ultima zi din Târgul Mare al Bistriței, tinerele să treacă prin probe de foc și să fie anunțată și câștigătoarea trofeului.
Evenimentul de mâine va fi prezentat de către Bogdan Vlădău, care le va acompania cu bandul său pe fete în timp ce defilează. Acestea vor purta ținute semnate de designerul român Felba, creațiile sale fiind admirate și pe covorul roșu în ultimii ani, la decernarea premiilor Oscar din Los Angeles.
Premiul acestei competiții este și el inedit, cele mai frumoase modele votate beneficiind de un tur al Bucureștiului care se întinde pe trei zile. Ghizi le vor fi băieții de la FiiTare – Bogdan Vlădău, Victor Slav, Raul Popa și Petru Păun.