Campania electorală se încheie în această seară cu un miting „pentru unitate” un spectacol organizat de PSD la Sala Polivalentă și o plimbare lejeră a membrilor ACL. Interesant este faptul că mitingul „pentru unitate” a fost anunțat chiar cu o zi înainte și l-a înlocuit pe cel promovat pe Facebook ce avea drept scop solidarizarea cu românii din dia
La ora 18 fără câteva minute în jur de 1000 de persoane cu geci cu însemnele PSD cântau alături de Lidia Buble în timp ce parcurgeau pietonalul Liviu Rebreanu. Simpatizanții PSD și-au făcut simțită prezența cu torțe și cu bannere prin care-și anunțau susținerea pentru Victor Ponta.
Printre simpatizanții PSD s-au strecurat și câțiva membri PLR, ale căror geci încă ne îndemnau să-l votăm pe Călin Popescu Tăriceanu președinte, deși acesta nu a reușit să intre în turul II.
Liderii PSD au fost alături de simpatizanți doar cu vocea, îndemându-i pe bistrițenii care căscau ochii ca la urs printr-un mesaj înregistrat să-l voteze pe Victor Ponta.
După ce au luat la pas centrul istoric al municipiului, simpatizanții s-au îndreptat spre Sala Polivalentă, acolo unde PSD a organizat un spectacol susținut de Puiu Codreanu, Văru Săndel, precum și Anuța Motofelia, Mirela Petruș și Nicolae Cioancă.
Marșul de astăzi vine să înlocuiască protestul anunțat de mai bine de o săptămână pe Facebook ce-și propunea o solidarizare cu românii din diaspora care nu au reușit să voteze în primul tur. Organizatorul acestui protest a anunțat cu o seară înainte că anulează evenimentul, dând de înțeles că a fost amenințat să o facă. (mai mult despre acest lucru puteți citi aici: http://www.bistriteanul.ro/uite-protestul-nu-e-protestul-mitingul-anuntat-astazi-se-anuleazabrusc-si-dintro-data-1415954865436.html )
Cristian Moldovan a fost singurul curajos care a ținut să protesteze și să se solidarizeze cu românii din diaspora folosind o pancartă pe care stătea scris: „Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte în care te-adânciră barbarii tăi tirani”. Acesta a fost însă ignorat atât de simpatizanții PSD, cât și de forțele de ordine.
În timp ce PSD a ales să încheie astfel campania electorală, reprezentanții ACL, mult mai puțin zgomotoși și zâmbitori împărțeau materiale electorale în centrul vechi.