Peste 300.000 de persoane implicate în sistemul de învăţământ, cadre didactice, dar şi personal auxiliar, vor avea parte de salarii mai mari cu 15% din 1 decembrie, după ce, în această lună va fi promulgată o ordonanţă de Guvern. Profesorii se vor bucura de bani abia din ianuarie.
Ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, le-a adus ieri o veste bună profesorilor şi celorlalţi angajaţi – personal auxiliar – care muncesc în sistemul de învăţământ: profesorii vor avea salarii cu 15% mai mari, începând cu 1 decembrie, salariile mărite urmând să fie încasate însă abia din ianuarie 2016.
Dacă acum, un profesor debutant câştigă puţin peste 1300 de lei brut, din decembrie acesta va primi cu 200 de lei în plus, chiar mai mult, conform calculelor sindicaliştilor. Salariul maxim în învăţământul preuniversitar nu va depăşi 3500 de lei şi poate fi obţinut de un profesor care are gradul I şi 40 de ani vechime.
Pentru a acoperi acest val de majorări salariale, se estimează că efortul bugetar al Guvernului ajunge la 1,7 miliarde de lei.
Cadrele didactice au mai beneficiat anul acesta de o creştere salarială cu 10 procente, a subliniat la Digi24 premierul Victor Ponta – tocmai pentru a se bucura şi ei de creşteri salariale de 25% în acest an, precum medicii.
Emil Mocian, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ Bistriţa Năsăud, anunţa săptămâna trecută, într-o întâlnire cu directorii şcolilor din judeţ că vor exista negocieri în urma cărora speră să se obţină aceste creşteri salariale.