Deputatul bistriţean vrea să modifice legea malpraxisului! Acesta pregăteşte modificări care să vină în sprijinul pacienţilor care sunt victime ale malpraxisului. Suciu vrea ca în situaţii de acest gen bolnavii să fie despăgubiţi înainte de încheierea anchetei penale.
"Neajunsurile din sistemul medical sunt mari. Ceea ce s-a întâmplat cu fetiţa din Năsăud este regretabil. Legislaţia din România este total nedreaptă. Un pacient care a suferit un prejudiciu într-un din România ca urmare a unei erori medicale nu are dreptul la un tratament gratuit până când ancheta penală nu este finalizată. Este inuman să se întâmple acest lucru. Firma de asigurări va ţine întotdeauna cu medicul pentru că altfel are de plătit foarte mulţi bani dacă acesta va fi găsit vinovat", explica Daniel Suciu în cadrul unei conferinţe de presă.
Social-democratul a explicat că legea privind malpraxisul din România este extrem de prost făcută. În acest sens acesta a precizat că în ultimii zece ani au existat doar cinci cazuri de malpraxis în care pacienţii au făst despăgubiţi după ce au avut de suferit din cauza medicilor care au greşit.
Deputatul de Bistriţa-Năsăud vrea ca acest lucru să se schimbe şi pacienţii care au probleme din cauza erorilor medicale să fie trataţi înainte ca anchetele penale să fie încheiate şi trase concluziile.
"Îmi doresc foarte mult, mai ales că suntem într-o ţară în care riscul de malpraxis este extrem de ridicat, ca legea să intre în procedură de urgenţă la Camera Deputaţilor pentru ca atunci când se întâmplă asemenea lucruri pacienţii şi toţi cei care au de suferit să nu mai fie purtaţi prin tribunale şi până la urmă să rămână şi cu prejudiciul şi fără despăgubire", a mai completat Daniel Suciu.