O conversație cu Mircea Pușcaș îți dă impresia că ai în față două persoane diferite. Una dintre ele și-a dezvoltat o carieră tocmai în Africa de Vest, unde pune la punct infrastructura spre minele de aur, în timp ce cealaltă îi învață pe iubitorii vinului cum să consume și cum să combine licoarea lui Bachus.

Dar să începem cu începutul. Mircea Pușcaș are 49 de ani și este inginer topograf. Marea sa pasiune este însă vinul, pe care l-a descoperit în anul 2001, în urma unei vizite la Lechința, locul de unde se aproviziona acum câteva secole chiar și Casa Regală austriacă.

„Unii sunt atrași de țuică, alții de coniac, eu sunt atras de vin. Am descoperit că-mi face plăcere să citesc o etichetă de vin, să beau un pahar de vin. Pasiunea a început cu o vizită la Lechința și o întâlnire cu un domn priceput care producea vin la el acasă”, ne dezvăluie Mircea Pușcaș.

Următorul pas a fost achiziționarea unui teren pe care era plantată viță-de-vie și producerea vinurilor Riesling, Sauvignon Blanc și Fetească Regală. În momentul de față, topograful produce anual 1000 de litri de vin, care, însă, rămân în familie.

Pasiunea pentru vin l-a determinat pe bistrițean să se specializeze într-ale licorii lui Bachus. Așa se face că, în ultimii doi ani, Mircea Pușcaș a urmat două cursuri de somelier, continuând și cu un masterat în acest domeniu.

Anul trecut, topograful a pus pe picioare și o „librărie” de vinuri, un restaurant care combină tipuri rare de vinuri cu mâncăruri alese. Cel care îi învață pe cei care calcă pragul restaurantului Vechii Prieteni cum să combine preparatele cu vinul este tocmai topograful. 80% din vinurile care se regăsesc aici sunt băuturi premium din România, de la cramele mici. Tot aici se mai pot consuma și vinuri din Argentina, Chile sau Republica Moldova.

„Deschiderea acestui local a venit din dorința de a oferi și de a încerca să explicăm valoarea vinului. Am vrut să oferim bistrițenilor un restaurant chiar cu specific de vinuri”, ne spune Mircea Pușcaș.

Ocazional, un somelier cu ștate vechi vine și le vorbește iubitorilor de vin cum se produce această băutură, cum trebuie să fie strugurii și cu ce mâncare se combină. Localul care a fost deschis în urmă cu un an se bucură deja de aprecierea și recomandarea Trip Advisor.

De la vinuri la... minele de aur din Sierra Leone

Mircea Pușcaș își permite însă să dedice acestei pasiuni și businessului pe care l-a pus pe picioare doar jumătate dintr-un an. Cealaltă jumătate o petrece tocmai în Africa de Vest.

În această zonă exotică l-a purtat tocmai profesia. Încă din anul 2010, Mircea Pușcaș petrece două săptămâni pe lună în Sierra Leone, Senegal și Liberia. Topograful a pus pe picioare o cale ferată pentru unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri români, Frank Timiș. Aceasta ducea spre una dintre minele sale de aur.

Bistrițeanul a mai construit o centrală în Liberia și o cale ferată în Senegal. În prezent, topograful lucreză la o firmă de consultanță australiană tot pe domeniul construcțiilor. Aceasta realizează o cale ferată către o mină de aur din Senegal. Topograful a avut parte de provocări și din punct de vedere profesional, din cauza lipsei infrastructurii și a muncitorilor instruiți.

„La început am avut o reținere, însă cu timpul m-am obișnuit, mai ales că aveam o experiență de 5 ani în deșert, în Egipt. Acolo te impresionează natura, te impresionează să vezi animalele exotice în stare de libertate. Te impresionează sărăcia extremă”, precizează Mircea Pușcaș.

 Cum se împacă pasiunea pentru vinuri cu cariera de topograf? La această întrebare ne răspunde chiar bistrițeanul:

„Cele două lumi se împacă foarte bine. Pur și simplu tragem cortina și facem altceva. Când cobor din avion, trag cortina. Încerc să nu aduc problemele de acolo acasă, dar când sunt acolo, îmi aduc aminte cu plăcere de vinul de acasă”.

Epidemia de Ebola și malaria, printre provocările din Africa de Vest

În 2014, când Ebola era în plină extindere, Mircea Pușcaș era în Africa de Vest. Boala care-i ucide pe 70% dintre cei infectați i-a dat câteva emoții bistrițeanului. Acesta a reușit să se întoarcă acasă abia după cinci luni.

Pentru a-l proteja pe el și echipa sa, africanii au luat măsuri deosebite de izolare. Accesul personalului african a fost restrâns, fiind blocați în bază chiar și bucătarii și chelnerii.

Malaria, în schimb, nu l-a cruțat pe bistrițean. Prima dată, boala era chiar să-i fie fatală:

„Eu am făcut de două ori malarie. Odată nu am știut, din păcate, pentru că simptomele malariei sunt identice cu cele ale gripei. Nu eram în Africa, ci în Austria la schi. La mine s-a manifestat la 75 de zile de la infectare. În cazul malariei, dacă nu te tratezi, a șaptea zi mori. E o boală foarte grea, cu febră permanentă”.