Rezultatele şcolare extraordinare le vor aduce lunar câte 500 de lei de la Primăria Bistriţa. În total, 16 studenţi şi-au depus dosarele pentru o astfel de bursă, însă doar patru dintre aceştia le vor şi primi. AFLĂ cine au fost cei care au obţinut punctajul cel mai mare şi sunt fericiţii câştigători ai burselor „Nosa".
În acest an, municipalitatea va acorda patru burse „Nosa", două unor studenţi care au avut rezultate bune la olimpiadele la care au participat, iar alte două unor studenţi care au avut medii foarte bune pe parcursul celor patru ani de liceu.
În acest an au fost 16 studenţi care au aplicat pentru o bursă „Nosa", iar în urma evaluării comisia a stabilit că doi dintre ei vor primi din oficiu bursele pentru că au avut rezultate bune la olimpiadele la care au participat.
Astfel, studenţii Rareş-Darius Buhai şi Szekeres Ilma vor beneficia de bursă „Nosa” din oficiu, în baza rezultatelor obţinute la Olimpiada internaţională de Informatică, respectiv Olimpiada Internaţională de Limba, Literatura şi Cultura Maghiară „Apaczai Csere Janos” sunt cei care vor primi lunar câte 500 de lei de la Primăria Bistriţa.
Un punctaj bun, mai exact câte 331 şi 229 de puncte, au obţinut studenţii Alexandra-Daria Beudean şi Vlad Socaciu, care au fost primii clasaţi din restul celor care au solicitat bursă şi care astfel vor primi ajutorul financiar de la municipalitate.
Bursele de merit „Nosa" se acordă lunar, din primul an de studii şi până la obţinerea licenţei.