Firma Vitalia este foarte aproape de a fi declarată câștigătoarea contractului de colectare a deșeurilor din județ. Licitația s-a finalizat exact acum un an, dar de atunci, giganții din domeniul deșeurilor se tot contestă reciproc.
De data asta, juriștii companiei Vitalia au depus o cerere de interventie în interes propriu, o găselniță juridică ce ar putea tranșa situația în favoarea lor.
După un an de contestații, compania Vitalia a fost declarată pentru a patra oară câştigătoare a contractului cu Consiliul Județean. Autoritățile implicate au decis continuarea procedurii prin încheierea contractului cu Consiliul Județean.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis solicitarea celor de la Vitalia și a dispus continuarea procedurii de atribuire.
http://www.cnsc.ro/images/stories/decizii2014/decizie_243.pdf
Firma URBANA, care se ocupă de mai mulți ani de colectarea deșeurilor a fost trasă pe linie moartă și i s-au respins contestațiile formulate împreună cu S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L., firma cu care s-a asociat pentru a face față giganților din domeniul deșeurilor.
Concesionarea colectării deşeurilor din județ are o valoare estimată fără TVA de 220.696.217 RON (aproximativ 50 de milioane de euro).
Valoarea anuală a redevenţei este de 7 % din valoarea anuală a contractului dar nu mai puţin de 1.900.000 lei. Contractul va asigura prestarea continuă a serviciului pe aria administrativă a Judeţului Bistriţa-Năsăud pe o durată de 96 luni.
Deși în luna martie 2013, Radu Moldovan a inaugurat depozitul de la Tărpiu, la această oră, proiectul de gestiune a deșeurilor este NEFUNCȚIONAL.
Iridex și Vitalia – firmele ce au feliat MILIOANELE din managementul deșeurilor
Proiectul de gestiune a deșeurilor din județ a implicat :
- închiderea stațiilor neconforme și realizarea unui depozit central la Tărpiu și a cinci depozite locale
- gestionarea depozitului central unde vor fi depozitate selectiv deșeurile
- colectarea deșeurilor
- containere din plastic pentru tot județul
- achiziția de echipamente pentru proiect a implicat un contract de 11.5 milioane de lei, atribuit firmei Nicora Group. (vehicule de compactare a deșeurilor menajere, vehicule pentru transportul deseurilor menajere și recipiente pentru deșeuri
Contractele feliate de Vitalia
Vitalia gestionează depozitul central din Tărpiu și foarte probabil va colecta deșeurile din județ. Pentru gestionarea depozitului de la Tărpiu s-a atribuit un contract de 17.852.000 de lei (4 milioane de euro) și a fost câștigat de Vitalia. Cuantumul redevenței pe an este de 20% din valoarea anuală a contractului de concesiune dar nu mai puțin de 200.000 euro.
Desemnarea unui singur operator de colectare a deșeurilor în tot județul, pe cinci ani este un alt contract ce se îndreaptă spre Vitalia. Firma a fost desemnată câștigătoarea, dar rezultatul a fost contestat în mai multe rânduri, contractual fiind estimat la aproximativ 220 de milioane de lei (50 de milioane de euro).
S.C. Vitalia Servicii pentru Mediu S.A. - S.C. Bratner Servicii Ecologice S.A. – S.C Floricon Salub S.R.L s-au asociat pentru a îndeplini condițiile înscrise în caietul de sarcini și cel mai probabil vor colecta deșeurile din județ, în următorii cinci ani.
Contractele feliate de IRIDEX
Iridex a câștigat contracte de aproximativ 80 de milioane de lei din construcția depozitelor și din contractul privind containerele de plastic.
Inițial, constructia a cinci stații de transfer și a cinci centre de colectare în județ a costat 14.003.134 lei. Ulterior, s-a trecut la executarea unor lucrări suplimentare care au costat 2.563.438 lei, plus încă o suplimentare de 200.000 de lei. Iridex Grup construcții a încasat în total 16.768.715 lei pentru construcția stațiilor de transfer și a depozitelor din județ.
Construirea Centrului de Management Integrat al Deseurilor, Statie de Sortare si Statie Compost, BN 32.841.486 lei – Iridex Grup. Construcții plus act adițional de 16.119.961 lei. Total: peste 48 milioane lei.
Construcția și livrarea de ontainere de plastic în tot județul contract câștigat de IRIDEX Grup Plastic, în valoare de 27.3 milioane lei.
Valoarea TOTALĂ a proiectului (încă neimplementat), privind gestiunea deșeurilor în întreg județul este de 156.636.438 lei (peste 30 de MILIOANE de euro).