Fostul secretar de stat Ovidiu Puțura a fost ridicat ieri de procurorii DNA, iar alături de el a fost pusă sub acuzare și judecătoarea Corina Iacob, care vroia în schimbul unei sentințe favorabile lui Puțura să-și facă fiul notar. Puțura este acuzat și că a luat șpăgi mărunte, printre care și un costum de vânătoare. VEZI de la cine:
Bistrițeanul Ovidiu Puțura se află în mijlocul unui imens scandal de corupție care zguduie magistratura din România. Alături de fostul judecător de la Tribunalul Bistrița-Năsăud, ajuns secretar de stat în Ministerul Justiției, este acuzată și o fostă colegă, judecătoarea Corina Iacob. Aceasta i-ar fi promis o sentință favorabilă într-un proces și în schimb fiul ei trebuia, în urma influențelor lui Puțura, să fie admis în 2015 de Camera Notarilor Publici Cluj. Judecătoarea s-a ținut de cuvânt și soția lui Ovidiu Puțura a câștigat procesul. Citește AICI toată povestea tânărului bistrițean rămas fără casă după ce s-a judecat cu cine nu trebuia.
Puțura este acuzat și că în 2013- 2014, ”potrivit anchetatorilor, a primit mai multe șpăgi derizorii, în total aproximativ 30.000 de euro. E vorba de cheltuieli pentru partide de vânătoare, sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei. În schimbul bunurilor și banilor, el trebuia să intervină la judecători pentru soluționarea favorabilă a unui dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța. Cel pentru care trebuia să intervină Puțura este Laurențiu Țăranu, acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. Acesta era acuzat de procurorii DIICOT de un prejudiciu de 1,5 milioane de lei” – scrie evz.ro.