Ioan Oltean a vorbit în urmă cu câteva minute în plenul Camerei Deputaţilor, în faţa colegilor adunaţi să dea votul final pentru încuviinţarea arestării sale. Deputatul bistriţean le-a vorbit colegilor despre dreptate şi cinste şi despre puterea şi importanţa Parlamentului.
„Este pentru mine regretabil că după 25 de ani de politică, 21 de ani de membru al Camerei Deputaţilor şi aproape 10 ani de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor să vin astăzi în faţa dumneavoastră într-o asemenea postură. Vă cer scuze dumneavoastră pentru această stare de fapt. Regret că familia mea, prietenii mei, cei care au avut încredere în mine, chiar şi pe dumneavoastră vă pun într-o asemenea situaţie”, a spus Ioan Oltean la începutul pledoariei.
Pledoaria lui Ioan Oltean a ţinut 25 de minute, timp în care le-a vorbit celor prezenţi la şedinţa Camerei Deputaţilor despre cum au decurs lucrurile în ziua în care a fost dus cu mandat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Oltean le-a citit colegilor deputaţi şi o parte din declaraţiile denunţătorului, părintele Alexandrescu, declaraţii despre care deputatul PNL spune că se contrazic şi se bat cap în cap în unele locuri.
În plus, Ioan Oltean le-a mai spus deputaţilor că nu există niciun fel de probă la dosar şi că totul se bazează de fapt pe denunţul făcut de preot.
„Se pune problema dacă un om poate fi arestat, un om poate fi umilit, unui om i se poate decide cariera (...). Nicio altă probă nu există la dosar, noi nu am văzut-o, care să vină şi să susţină această stare de fapt denunţată. Sigur, am cerut DNA-ului administrarea unor probe prin care eu să îmi dovedesc nevinovăţia. Problema care se pune astăzi este dacă se impune arestarea preventivă a mea”, a mai spus Ioan Oltean.
Politicianul bistriţean a mai precizat că arestarea preventivă este o măsură excepţională care se ia atunci când sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute în codul de procedură penală.
„Vă asigur, stimaţi colegi, că nu mă fac vinovat de săvârşirea acestor fapte, că nu m-am sustras niciodată în actul de cercetare penală, că în momentul în care am fost citat am dat curs acestei invitaţii, că am avut şi am o conduită exemplară în relaţia cu orice instituţie care e abilitată să cerceteze asemenea cauză, că nu am antecedente penale, că mă voi prezenta la DNA ori de câte ori voi fi chemat. Vă asigur de dorinţa mea sinceră de a contribui la rezolvarea corectă a acestui caz. Vă asigur că această cerere de încuviinţare a arestării mele este una nejustificată, fără temei juridic, că este un abuz pe care personal îl resping cu vehemenţă", a mai spus Oltean.