Anul şcolar 2012-2013 va avea 36 de săptămâni de cursuri, iar acestea vor începe în data de 17 septembrie, conform anunţului făcut de premierul Victor Ponta. Primul semestru va fi finalizat în 21 decembrie, iar elevii vor fi în vacanţă până la mijlocul lunii ianuarie. Bistriţeanul.ro îţi prezintă structura anului şcolar 2012-2013.
Peste două săptămânii, elevii vor spune adio vacanţei de vară, iar jucăriile, precum şi alte activităţi din timpul liber, vor fi înlocuite cu cursurile şcolare.
Premierul Victor Ponta a anunţat în urmă cu două zile, în şedinţa de Guvern, că anul şcolar 2012 – 2013 va începe cu o săptămînă mai târziu de la data la care a fost programat, şi anume în data de 17 septembrie. În momentul în care s-a făcut anunţul nu s-a precizat dacă această săptămână va fi sau nu recuperată.
O serie de precizări în acest sens a făcut ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care, aseară a declarat pentru gândul.info că întârzierea anului şcolar va scurta vacanţa de primăvară. “Săptămâna va fi recuperatâ în aprilie anul viitor. Nu vor mai fi două săptămâni de vacanţă, ci numai una. Oricum elevii au atunci săptămâna de şcoală ALTFEL, între 1 şi 5 aprilie, cu activităţi extracurriculare, şi care tot vacanţa o putem considera pentru că nu merg la şcoala şi nu fac lecţii. Pe lângă aceasta, ei vor mai avea o săptămână de vacanţa începând cu 6 aprilie", a declarat Ecaterina Andronescu.
Decizia de a fi amânată începerea anului şcolar a fost luată din cauza numeroaselor solicitări ajunse la sediul Ministerului Educaţiei din partea părinţilor, dar şi pentru a fi finalizate toate lucrările de construcţie în unităţile de învăţământ.
Bistriţeanul.ro îţi prezintă structura anului şcolar 2012-2013:
Anul şcolar 2012-2013 va avea 36 de săptămâni de cursuri. Ca în fiecare an, clasele terminale au un alt regim, elevii acestora încheind cursurile mai devreme: pentru clasele terminale din învăţământul liceal, durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de Bacalaureat. Cursurile claselor terminale (XII-a şi a XIII-a) se încheie la data de 31 mai 2013.
Pentru clasa a VIII-a durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfaşurării evaluarii naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se incheie la data de 14 iunie 2013.
Pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Pentru clasele din învăţământul profesional cu durata de 2 ani, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Pentru învăţământul special - clasele a IX-a - a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumand 182 de zile.
Cursurile anului şcolar 2012-2013 încep la data de luni, 17 septembrie 2012. Primul semestru se încheie vineri, 21 decembrie 2012.
În perioada 29 octombrie - 4 noiembrie 2012, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa de iarna: sămbătă, 22 decembrie 2012 - duminică, 13 ianuarie 2013
Semestrul al II-lea începe luni, 14 ianuarie 2013 şi ţine până pe 21 iunie 2013
Vacanţa de primăvară: sâmbătă, 6 aprilie 2013 - duminică, 21 aprilie 2013
Vacanţa de vara: sâmbătă, 22 iunie 2013 - duminică, 8 septembrie 2013
Săptămâna 1-5 aprilie 2013 din semestrul al doilea este săptămâna dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel”, având un orar specific.
Tezele din semestrul I al anului şcolar 2012-2013 se susţin, de regulă, până la data de 30 noiembrie 2012.
Tezele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2012-2013 se susţin, de regulă, până la data de 25 mai 2013.