Șeful secției de Drumuri Naționale Bistrița, Alexandru Slavita vine cu vești bune pentru șoferii care au de circulat pe DN 15 A Bistrița - Reghin: până în 15 august drumul va fi gata!
Lucrările de reabilitare a drumului care leagă Bistrița de județul Mureș sunt la final. Se lucrează la marcaje, la parapeți și la sistemul de semnalizare rutieră, iar până la jumătatea lunii august constructorul va finaliza întreaga lucrare – acestea sunt concluziile rezultate în urma unei analize tehnice care a a vut loc ieri, în teren, între reprezentanții CNADNR, consultații proiectului și constructorul lucrării.
„Am stabilit o nouă întâlnire pentru data de 21 iulie. Atunci se va decide data la care se va face recepția finală a lucrării. Preconizez că acesta va fi în jurul datei de 15 august” a declarat pentru Bistrițeanul.ro șeful Secției de Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud, Alexandru Slavita.
Reabilitarea DN 15 A a început în 2011 însă, din cauza a numeroaselor probleme apărute, constructorul Strabag AG nu a reușit să finalizeze în termenul de 24 de luni, prevăzut în contract, întreaga lucrare.
DN 15 A are o lungime de 71,4 kilometri iar 46 de kilometri de drum reabilitat sunt pe raza judeţului nostru. Pentru fiecare kilometru de drum CNADNR a plătit constructorului peste 2,3 milioane de euro.
Lucrarea are o perioadă de garanție de doi ani.
FOTO: ARHIVĂ