"E nevoie de inovare şi creativitate în turism"! Asta scrie în strategia de dezvoltare a judeţului pentru perioada 2014 - 2020. Potrivit stategiei, în Bistriţa-Năsăud ar fi bine-venită amenajarea a opt pârtii de schi care ar creşte enorm potenţialul turistic al judeţului. VEZI care sunt zonele identificate pentru pârtii de schi:
Planurile de viitor sunt măreţe, iar autorităţile sunt dispuse să facă tot posibilul pentru ca Bistriţa-Năsăud să apară pe harta judeţelor cu un turism dezvoltat şi foarte bun. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a plătit 14.000 de euro pentru o strategie de dezvoltare a judeţului pentru perioada 2014 - 2020.
Strategia a fost făcută pe mai multe capitole, unul dintre ele fiind turismul pentru care planurile de viitor sunt foarte mari. Potrivit strategiei în Bistriţa-Năsăud au fost identificate opt zone în care ar putea fi amenajate pârtii de schi.
Experţii au ajuns la concluzia că domenii schiabile ar putea fi amenajate în Sângeorz Băi, Ilva Mare, Lunca Ilvei, Măgura Ilvei, Romuli, Prundu Bârgăului, pe munţii Călimani, în zona Gura Plaiului la cota 1570 şi pe Vârful Bistriciorul, unde pe lângă pârtia de schi este prevăzută şi o ministaţiune pentru tatamente wellness.
Dacă aceste proiecte ar fi concretizate, numărul turiştilor care ajung în Bistriţa-Năsăud ar creşte considerabil, lucru care ar aduce şi mari beneficii economice.
Strategia de dezvoltare a judeţului se află în dezbatere publică până în 20 decembrie. Toţi cei interesaţi pot veni cu propuneri de modificare sau sugestii.
În cadrul unei şedinţe de Consiliu Judeţean, care va avea loc cel mai probabil la sfârșitul lunii decembrie, consilierii judeţeni vor supune la vot aprobarea strategiei de dezvoltare a judeţului.