Cei care se ocupă de întreţinerea şi curăţarea Drumului Naţional 17 anunţă că în câteva zile, dacă vremea va fi bună, în Pasul Tihuţa vor fi montate parazăpezile. Acestea vor fi puse pe o distanţă de trei kilometri ş vor proteja drumul exact în zona în care, pe timp de iarnă, sunt probleme în trafic din cauza zăpezii.
"Parazăpezile sunt pe drum, mai devreme erau prin Cluj şi vin spre Bistriţa. Dacă vremea va fi bună şi nu vom avea probleme sper că în câteva zile le vom avea montate şi vor putea fi de folos", a declarat pentru Bistriţeanul.ro şeful secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Alexandru Slavita.
Parazăpezile vor fi de mare ajutor în această iarnă pentru că în zona în care vor fi montate acestea vor proteja carosabilul atunci când va ninge viscolit.
Aceste sisteme vor fi montate în Pasul Tihuţa de la kilometrul 110 - 113, exact în zona în care în timpul iernii sunt cele mai mari probleme în trafic.
Acolo, când ninge viscolit, zeci de maşini rămân blocate şi drumarii luptă parcă cu morile de vânt atunci când încearcă să cureţe zăpada.
Drumarii spun că în acest an sunt pregătiţi să facă faţă ninsorilor. Au fost pregătite câteva sute de tone de materiale antiderapante şi 59 de utilaje care să intervină ori de câte ori va fi nevoie.