Drumul spre localitatea Figa este acoperit în prezent cu piatră însă Consiliul Judeţean doreşte să îl modernizeze şi pentru acest lucru vrea să aoce 6,9 milioane de lei. Despre modernizarea acestui drum s-a mai vorbit şi în 2009 - 2010 dar Liviu Rusu, preşedintele CJ de la acea vremea, a dat banii pentru alte drumuri.
Primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, poate fi bucuros pentru că începând de anul acesta şi locuitorii din Figa vor avea asfalt. Executivul de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a găsit fonduri pentru reabilitarea drumului care în prezent este acoperit cu piatră.
Investiţia depăşeşte 6,9 milioane de lei Cu aceşti bani va fi turnat asfalt pe o distanţă de 2,9 kilometri, iar lucrările vor fi făcute pe parcursul a doi ani.
Asfaltarea drumului care merge la Figa ar scăpa şoferii de disconfortul produs de pietrele de pe drum, s-ar ameliora calitatea aerului şi s-ar diminua sursele de poluare sau ar fi asigurat accesul mult mai rapid al autospecialelor de intervenţe ale pompierilor sau ambulanţei în caz de nevoie.
Despre reabilitarea drumului ce merge la Figa s-a mai discutat şi pe vremea când preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud era democrat-liberalul Liviu Rusu.
Reabilitarea trebuia făcută odată cu amenajarea staţiunii balneo-climaterice însă liderul judeţului nu a mai alocat bani pentru drum, el preferând să îndrepte fondurile pentru reabilitarea unor drumuri de pe Valea Ilvelor.
Despre alocarea a 6,9 milioane de lei pentru reabilitarea drumului de la Figa se va discuta în şedinţa de Consiliu Judeţean de miercuri. Aleşii de la judeţ vor decide atunci dacă sunt sau nu de acord ca aceşti bani să fie alocaţi pentru reabilitarea acestui drum.
FOTO Arhivă