Un bărbat de 45 de ani a cerut ajutorul poliţiştilor din Nuşeni după ce a fost victima unei agresiuni petrecute chiar în miezul zilei. Omul a fost lovit de două persoane după ce a observat că acestea au intrat în casa unui vecin.
Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au stabilit că bărbat de 45 de ani din Nuşeni a observat o femeie şi un bărbat care au intrat în casa vecinului său.
“Întrucât proprietarul imobilului nu se afla la domiciliu, vecinul a mers la ei pentru a le cere să părăsească locuinţa, moment în care a fost lovit de bărbat în zona feţei cu un obiect dur. Ulterior, cei doi au părăsit în fugă imobilul. În urma investigaţiilor operativ efectuate, suspecţii au fost identificaţi şi depistaţi pe raza localităţii Rusu de Sus, respectiv C.D de 19 ani şi A.L. de 15 ani, din Rodna” se arată într-un comunicat al IPJ BN.
Dosarul este cercetat de poliţiştii de la Secţia 4 Poliţie Rurală Beclean, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
“În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor fizice, se va stabili încadrarea juridică faţă de C.D. pentru agresiunea comisă” se mai precizează în comunicatul remis presei.