Şoferul se pare că ar fi adormit la volan şi acesta ar fi motivul pentru care camionul pe care în conducea a ajuns în râpă. Din fericire bărbatul a scăpat doar cu câteva răni uşoare.
"Este vorba despre un bărbat din Bistriţa de 42 de ani care se pare că pe fondul oboselii ar fi adormit la volan şi astfel camionul pe care îl conducea s-a răsturant într-o râpă", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năăsud, ag.pr. Crina Sîrb.
Din fericire omul nu a fost grav rănit şi a fost scos repede din camionul ajuns în râpă. Bărbatul povestit oamenilor legii că venea de la Vatra Dornei la Bistriţa.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Poliţiştii au început cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.