Un şofer din Salva a pus în alertă oamenii legii după ce nu a oprit la semnalul poliţistului care l-a oprit în trafic. Într-un final, poliţiştii l-au prins în staţia Rompetrol de pe drumul de centură.
Acest sfârşit de săptămână a fost unul încărcat pentru oamenii legii, care au avut de-a face cu fel şi fel de situaţii.
"În 10.03.2013, ora 0.40, în Bistriţa, poliţiştii l-au identificat pe S.M. de 42 ani din Salva, care, în timp ce conducea un autoturism, nu a oprit iniţial la semnalul poliţistului, fiind urmărit şi oprit în Staţia Rompetrol, de pe strada Calea Clujului", explică poliţiştii.
Bărbatul a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest şi recoltării de probe biologice, astfel că acum este cercetat de către oamenii legii.