Accident aproape tras la indigo la câțiva kilometri de unde a avut loc cel de ieri în care doi tineri au murit la Coldău secționați de un parapet! La ieşirea din Uriu, un bărbat de 65 de ani a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a intrat într-un parapet de pe marginea drumului. Omul a suferit mai multe răni, dar este conştient.
Un Volkswagen Polo a fost făcut praf după ce a fost izbit de un parapet metalic de pe marginea drumului. Din informaţiile de până acum, se pare că la volanul maşinii era un bărbat de 65 de ani care a pierdut controlul maşinii care s-a izbit cu putere de parapetul metalic.
"Între localităţile Cristeştii Ciceului şi Uriu, un conducător auto de 65 de ani din Oradea, pe fondul neatenţiei, a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi a lovit un parapet metalic de pe marginea drumului", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, ag.pr. Mina Resteman.
În urma impactului, maşina a fost secţionată de parapetul care a distrus motorul autoturismului şi a ajuns până în zona scaunului din faţă dreapta.
Şoferul a suferit mai multe răni în urma accidentului şi a primit primul ajutor de la un echipaj SMURD care trecea prin zonă pentru a merge la un alt caz.
După ce a primiti îngrijirile de care avea nevoie, bărbatul a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei care l-a transportat la spital.
Ieri, un alt accident a avut loc la Coldău şi doi bărbaţi au murit după ce maşina în care se aflau a fost secţionată de un parapet metalic. Citeşte aici mai multe despre teribilul accident.