O persoana are nevoie de ingrijiri medicale dupa ce tractorul in care se afla s-a rasturnat. Accidentul a avut loc pe o pasune din localitatea Sigmir.
Un apel catre serviciul de urgenta 112 anunta in urma cu putin timp ca o persoana are nevoie de ingrijiri medicale dupa ce a fost implicata intr-un accident rutier.
Din primele informatii se pare ca un tractor s-a rasturnat pe o pasune din Sigmir, iar soferul acestuia este ranit.
Un echipaj de Terapie Intensiva Mobila din cadrul SMURD se indreapta in acest moment spre locul accidentului pentru a acorda victimei ingrijiri medicale.
Victima va primi primul ajutor, iar daca va fi nevoie, va fi transportata la Unitatea de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Judetean Bistrita-Nasaud pentru o serie de investigatii mai amanuntite. Aceasta este constienta.