Corpul de control al primului ministru a făcut publică lista de verificări desfășurate în ultimele două luni. Pe lista instituțiilor controlate se numără și un liceu important din Bistrița. Este vorba despre Liceul Tehnic „INFOEL”.
Corpul de control al primului ministru a făcut publică de curând lista de controale desfășurate în ultimele două luni. De pe listă nu lipsește Bistrița-Năsăud, unde corpul de control a luat în vizor mai multe școli.
Au fost controlate școlile generale din comuna Livezile și respectiv din Telciu. Practic, controlul a vizat Compania Națională de Investiții, verificându-se respectarea prevederilor legale cu privire la unele lucrări și investiții realizate la aceste școli.
De asemenea, corpul de control al primului ministru a ajuns și la un liceu important din Bistrița. Vizat este Liceul Tehnic „INFOEL”, unde corpul de control a verificat respectarea prevederilor legale cu privire la finanțarea, repartizarea și utilizarea sumelor alocate din bugetul de stat pentru anumite obiective de investiții.
Rezultatele acestor controale vor fi făcute public în curând de Corpul de control al primului ministru, pe site-ul instituției.