Baietelul care a cazut la Magura Ilvei de pe o stanca este in stare grava. Peste putin timp, elicopterul SMURD va ateriza pe terenul Bazei Militare din str. Avram Iancu pentru a-l prelua.
Un apel catre serviciul de urgenta 112 anunta in jurul orei 12.00 ca un copil in varsta de 10 ani a cazut de pe o stanca la Magura Ilvei si are nevoie de ajutorul medicilor. Baiatul si un prieten erau cu caprele la pascut.
Un echipaj de prim ajutor al SMURD s-a indreptat catre locul accidentului pentru a-i acorda copilului ingrijiri medicale.
Paramedicii au stabilit ca baietelul are doar 8 ani si ca starea lui este grava. Au cerut si ajutorul medicilor de la Terapie Intensiva Mobila din cadrul SMURD pentru a-i acorda copilului mai multe ingrijiri medicale. In cele din urma, baiatul a fost transportat la Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud pentru mai multe investigatii de specialitate.
Medicii de la spital au decis ca starea copilului este grava si e nevoie sa fie transportat la o clinica de specialitate din Cluj-Napoca. Peste putin timp, un elicopter SMURD va ateriza pe terenul Bazei Militare de pe strada Avram Iancu pentru a-l transporta pe copil.
Medicii afirma ca starea copilului este grava si ca a suferit multiple leziuni. Acesta sufera si un traumatism cranio cerebral si este grav lovit la coloana.