Sfârşit cumplit pentru un băiat de 15 ani din Dipşa! A fost surprins de furtuna care s-a abătut în această seară în Bistriţa-Năsăud şi a fost lovit de un fulger. Din păcate, el nu a mai avut nicio şansă, iar medicii chemaţi în ajutor au fost nevoiţi să îi constate decesul.
Tragedia s-a petrecut pe un câmp din localitatea Dipşa. Băiatul s-a dus să aducă acasă câteva vaci care erau la păscut însă a fost surprins de vijelie şi nu a avut unde să se adăpostească.
Ghinionul lui a fost că un fulger l-a lovit. Băiatul nu era singur pe câmp în momentul în care s-a petrecut tragedia, iar cei care îl însoţeau au sunat imediat la 112 şi au cerut ajutorul.
În zonă a fost chemat echipajul de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD, însă medicul şi paramedicii nu au mai reuşit să facă nimic pentru victimă.
Acum părinţii băiatului, care mai au acasă trei copii, se pregătesc pentru înmormântare.