Puştiul a fost accidentat aseară pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul Independenţei, în faţa magazinului Kaufland. Din fericire victima nu a suferit răni grave, băiatul accidentându-se doar al un genunchi.
Un copil de 15 ani a ajuns aseară la spital după ce a fost lovit de un autoturism pe trecerea de pietoni.
"Accidentul a avut loc din cauza neacordării de prioritate. Şoferul autoturismului, un tânăr de 27 de ani din Ciceu Giurgeşti, nu a acordat prioritate de trecere pietonului şi l-a acorşat cu oglinda din partea dreaptă", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, insp. Antonela Gorgan.
Victima a fost transportată la spital însă din fericire nu a suferit răni grave. Puştiul a suferit un traumatism la un genunchi.
Şoferul vinovat de producerea accidentului a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a confirmat că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.