Puțin după ora 2.00 pe DN 17 care leagă Bistrița de Cluj, la ieșire din Ciceu Cristești echipajele de urgență au fost soliciate să intervină la un accident rutier.
"Un bărbat de 34 de ani din Reteag, care conducea un autoturism Mercedes pe direcția Dej – Beclean, a pierdut controlul volanului într-o curbă, a părăsit carosabilul și s-a oprit într-un capăt de podeț. Alături de el în autoturism, pe locul din dreapta, se afla o tânăra din Dej. Atât ea cât și conducatorul auto au fost răniti și transportați cu ambulanțele la spitalul din Beclean" scrie dejeanul.ro
Polițiștii au descoperit că bărbatul care conducea nu avea permis de conducere. "Mai mult decât atât, se pare că atât el cât și prietena sa, au consumat alcool imediat ce au pornit la drum. În cazul șoferului, etilotestul a indicat 0.09 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar oamenii legii presupun că alcoolemia este în creștere, și i-au fost recoltate probe biologice" mai scrie dejeanul.ro
În mașină a fost găsită o sticlă cu alcool dar și energizante. Polițiștii de la rutieră au început o anchetă pentru a stablili cum s-a întâmplat accidentul, pe numele șoferului fiind deschis deja un dosar de cercetare penală.
FOTO: Dejeanul.ro