Accidentul a avut loc aseară, puţin după ora 22.00, pe o stradă neiluminată din Sîngeorz-Băi. Căruţa în care se afla bărbatul de 66 de ani împreună cu un prieten nu era semnalizată şi a fost lovită de o maşină. Cei doi bărbaţi care se aflau în atelajul hipo au ajuns la spital plini de răni.
Două echipaje SMURD au ajuns aseară de urgenţă în Sîngeorz-Băi după ce un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani din Şanţ a lovit o căruţă. În urma impactului doi bărbaţi, unul de 66 de ani şi celălalt de 56 de ani au fost răniţi.
Medicii l-au găsit în stop cardio-respirator pe bărbatul de 66 de ani şi imediat au început manevrele de resuscitare, care din fericire au dat roade.
Bărbatul a suferit un puternic traumatism cranian în urma căruia are mai multe fracturi craniene şi a suferit un traumatism toracic sever. Cealaltă victimă a suferit mai multe fracturi şi contuzii, însă era conştientă.
Şoferul implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest care a arătat că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. În ceea ce îl priveşte pe bărbatul de 66 de ani, cel care conducea căruţa, probele biologice vor stabili dacă acesta a consumat sau nu alcool.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz şi urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul. Bărbatul de 36 de ani s-a ales cu un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În acest caz urmează să se dea o soluţie legală prin Parchet.